sâmbătă, 18 decembrie 2010

Liste, liste


Nu ma refer nicidecum la listele de cadouri pe care imi doresc sa le iau de Craciun, ci la toate lucrurile despre care as vrea sa scriu aici. Si vreau sa scriu neaparat despre ele pentru ca nu vreau sa le uit. Pentru mine sunt cele mai importante din lume, pentru voi sunt doar niste texte.

Vreau sa scriu despre cursul de design interior din cadrul Dalles Go, curs pe care il tine arh. Irina Melita, pe care o ador, sa scriu despre intalnirea minunata pe care am avut-o in formula binecunoscuta de foste, actuale si recente fete LOOK!, despre cele 11 editii LOOK! din 2010, despre vacanta din Barcelona, despre Ibiza, despre minunatul proprietar al apartamentului in care locuiesc (fara de care eu nu as fi locuit acum in Bucuresti), despre MW (Minunata VV), despre toate gesturile frumoase pe care oamenii le-au facut in mod gratuit si neconditionat pentru mine, despre toate fetele astea minunate care fac lucruri fascinante - de la pantofi, la genti, la accesorii- despre neseriozitatea mea nevoita fata de unii si de altii, despre parintii mei perfecti, despre... despre... despre...

Despre oamenii mari

Mi-am dat seama ca e tare complicat sa scriu despre toti oamenii mari din viata mea, asa cum imi propusesem (unul pe zi), si asta nu din cauza faptului ca mi-ar lua foarte mult timp sa scriu cateva paragrafe (care oricum nu egaleaza maretia acestora), ci pentru ca am nevoie de o stare anume.
Trebuie sa ma intorc undeva in mintea mea si sa calatoresc printre amintiri. Citesc acum o carte foarte tare (Thinking Architecture, Peter Zumthor) din care exact asta invat. Sa ma intorc la amintirile mele. Pentru asta am nevoie de liniste, de relaxare, de odihna. E de-a dreptul complicat sa obtin toate astea zilnic. Si pe langa astea, mai e si locul din care scriu. Nu ma gandesc acum la vreo locatie exotica, ci mai degraba la un loc pe sufletul meu, care sa transmita energii pozitive.
Lista exista. Oamenii mari nu au disparut brusc din viata mea. Doar trebuie sa ii simt intr-un moment anume, intr-un loc anume.

marți, 30 noiembrie 2010

Bucurestiul dupa Petru

NOTA: Pentru ca sunt inconjurata de atatia oameni minunati, nu am putut sa hotarasc cu o obiectivitate sincera ordinea oamenilor carora le dedic luna decembrie. Asadar, am trecut rapid primele 5 nume care mi-au venit in minte si am folosit random.org.

Primul pe lista a fost omul care (mi-)a petit Bucurestiul mai bine ca oricine: cu povesti despre strazi, ambuteiaje, nopti, evenimente, reviste si discutii aprinse. Mi-a descris un univers potrivit mie, un Bucuresti altfel decat cel de la stirile de la ora 5, un Bucuresti in care naivitatea si optimismul meu sincer isi gaseau perechea.

L-am cunoscut in Istanbul, intr-o vacanta de iarna. Mi-a inmanat cartea lui de vizita si m-a rugat sa-l contactez, asigurandu-ma ca nu-i vreun obsedat cu interese ascunse. Lucra intr-o agentie de comunicare, iar eu eram redactor la un ziar. Voiam sa ma mut in Bucuresti, dar nu stiam cu ce se mananca. Parea deschis si dispus sa raspunda intrebarilor mele legate de piata locurilor de munca din capitala.

I-am scris. Pe 7 ianuarie 2008. (Tii minte?) Un mail scurt, absolut stupid, copilaros si idiot. Habar nu aveam ce sa-i scriu unui om absolut necunoscut. Si mi-a raspuns. Rapid. Frumos. Flatant. Ne-am imprietenit intr-un univers virtual pe care l-am considerat intotdeauna mai degraba o altfel de realitate. Am povestit despre fauna, flora, religie, fotografie, comunicare, jurnalism si despre cate altele. El era pentru mine profesionistul in a carui parere ma incredeam fara echivoc. Munca mea de la ziar si nu numai se baza pe sfaturile lui, pe sugestiile lui. Lucrarea mea de licenta a fost de asemenea rezultatul altui sir lung de conversatii. Interviul de la masterat asemenea. Doar de testul pentru job mi-a fost teama. I-am trimis raspunsurile numai dupa ce le-am trimis angajatorului. Mi-era teama sa nu-mi spuna "nu e bine" si astfel sa-mi rastoarne planurile. Dar a fost bine.


Omul asta e de-o inteligenta aparte. V-am spus doar ca oamenii mari despre care am de gand sa scriu sunt oamenii pe care ii suspectez de stropul ala de genialitate. Imi da impresia ca stie toate raspunsurile din lume. In plus, e un om al coincidentelor si mie imi place asta. Eu cred in puterea destinului si cred ca oamenii nu se cunosc intamplator, indiferent de relatia pe care o dezvolta ulterior. E un om dedicat oamenilor dragi, un profesionist indiferent de job. Il suspectez si de o relatie speciala cu Divinitatea si asta imi da incredere.



luni, 29 noiembrie 2010

Oameni Mari

Atunci cand am deschis blogul/jurnalul asta, nu m-am gandit nicio clipa ca voi scrie zilnic sau ca voi avea cititorii mei dedicati. M-am gandit doar ca voi scrie despre intamplari amuzante sau importante, si despre oameni minunati. Simt ca am fost egoista. Nu am scris deloc despre toti oamenii absolut minunati pe care ii cunosc sau nu, dar pe care ii apreciez pentru ceea ce fac. Sunt oameni pe care cu buna stiinta ii suspectez de stropul ala de genialitate, oameni in care regasesc franturi din mine.
Si de maine am sa scriu despre ei. O sa fie un Decembrie al oamenilor geniali!

P.S. Stiu ca maine nu incepe decembrie, dar 1 decembrie e liber... incep cu o zi inainte sa ma asigur! :)

marți, 19 octombrie 2010

INCUBATORUL DE CONDEIE organizează primul atelier de scriere creativă pe 23 octombrie


AdLittera Project impreuna cu Fundatia Calea Victoriei organzieaza primul atelier de scriere creativa din cadrul concursului national de creatie literara Incubatorul de Condeie, pe 23 octombrie la cafeneau Has Has din Bucuresti.

Trei locuri la atelier sunt scoase la concurs pe pagina de facebook AdLittera Project. Cele mai creative 3 raspunsuri la intrebarea "Cum iti vine inspiratia sa scrii?" vor castiga. Concursul se incheie pe 20 octombrie la ora 23:59, iar acstigorii vor fi anuntati pe 21 octombrie. Succes!
Mai multe pe www.adlittera.com!
Sursa foto: www.adlittera.com

luni, 11 octombrie 2010

Trairi

O mie de trairi intr-un pahar roz
Si alte cateva sute in sufletul meu ros.

marți, 28 septembrie 2010

INCUBATORUL DE CONDEIE


Ce este?

Concurs de creatie literara, organizat de AdLittera Project si d'Avid Communication Boutique.


Pentru cine?

Pentru tine, daca esti talentat (la scris).


Ce trebuie sa faci?

Sa-ti trimiti textele cele mai bune si sa astepti...


Ce sa astepti?
Confirmarea ca ai castigat... sau nu.





sursa foto: http://idc.adlittera.com/

luni, 27 septembrie 2010

Burete

Da-mi tabla cea mai neagra si mai mazgalita…

Promit s-o sterg cu cel mai ud burete si s-o-nngresesc la loc,

S-o las sa se usuce si sa o mazgalesc din nou,

Cu creta lunga, colorata,

Sa-mi scriu placerile, iubirile, dorintele de azi…

Si maine da-mi doar un burete imbibat in multa apa,

Sa-mi sterg trecutul si sa-l traiesc din nou.

vineri, 13 august 2010

Mega extra super

Astazi am mancat un mega top gun de ciocolata... de nervi. Calmitatea mea si-a gasit in sfarsit nasul intr-o sfrijita ce-i drept. Nu m-as fi asteptat la asa ceva. Macar sa fi fost vorba de-un om cu statut impozant, nu de-o oarecare care a hotarat -din lipsa de ocupatie- sa-mi strice ZIUA, caci nu e vorba de orice zi, ci de cea dinaintea concediului mult iubit.

Pai cum sa plec eu zen in vacanta cand una imi urla-n creieri ca nu-i alba, e neagra, desi alaltaieri stabilisem clar ca e alba si la una si la alta. Si uite cum s-a facut rosu in fata ochilor mei si n-am mai putut. Am izbucnit. M-a luat durerea de cap, mi-a trecut orice pofta de mancare si orice placere pentru scris.

Am sunat-o pe bunica sa caut zen-ul pierdut. Noroc cu bunica. In afara faptului ca se plangea de cald era vesela... incerca sa prinda o viespe ce-i intrase pe balcon si nu-i dadea pace. Nu s-a plans de pensia mica (desi eu stiu ca nu-i ajunge niciodata) si m-a anuntat usor ingrijorata de noru` care s-a abatut asupra Spaniei. Mi-a urat vacanta placuta, sa ma grija de mine si s afiu sanatoasa.

Si mi-a trecut... mi-a trecut de prosti si de alba-neagra. M-am revoltat in mailuri care oricum nu ating nici zidurile cladirii unde functioneaza oamenii datatori de nervi si-am incheiat ziua. Am iesit la o cafea cu jumatatea, i-am impuiat capul cu prostii si gata...

Astept vacanta...

joi, 5 august 2010

Despre ele dintr-o alta perspectiva...

La etajul 2, intr-o cladire de birouri din centrul capitalei, lucreaza cu spor cele 5 personaje ale acestei povesti. Daca le vizitezi, te intimpina cu un zambet larg si multa veselie. Dupa cateva momente realizezi ca optimistul este punctul lor comun. In rest, sunt diferite. Le descoperi pe rand!
Langa fereastra sta cea mai stylish dintre toate - e fashion editor si stie totul pentru accesorii, culori si texturi. In colt, inconjurata de agende, reviste si plannere o gasesti zambind seducator pe cea mai hot dintre ele. Iii zaresti formele prin haine si te intrebi adesea cum ar fi daca...
In coltul opus observi figura serioasa si ochii misteriosi ai unei doamne rafinate. E imbracata elegant si are o tinuta impecabila. Nu stii daca vrei sa ii vorbesti sau doar sa o admiri.
La intrare stau fata in fata doua brunete. Ai zice ca seamana la prima vedere, insa rasul zgomotos al uneia dintre ele te face sa te razgandesti. Daca ti-ar spune ca sunt fecioare amandoua, ai trai cu convingerea ca una dintre ele minte. Sunt opuse: una te enerveaza prin calmitate, cealalta te sleieste de puteri cu atata energie. Doar ochii caprui iti mai raman in minte. In rest, parca ai vrea sa le amesteci. Azi una, maine cealalta...
Mai bine pleci...
Prea multe femei...

duminică, 18 aprilie 2010

Felicitari, Oltchim Ramnicu Valcea!


18 aprilie 2010: Oltchim Ramnicu Valcea, cea mai buna echipa de handbal din Romania, castiga semifinala Champions League!

A fost cel mai frumos meci!

BRAVO, BRAVO, BRAVO!



Beautiful moments


Iar a trecut o semi-vesnicie de cand nu am mai scris. Desi deschid blogul in fiecare zi nu stiu de ce nu pot scrie. ma simt uneori blocata printre intamplari si cuvinte si nu pot descrie ceea ce traiesc. Aiurea!

Acum simt ca e un moment bun sa descriu alte momente...

Momente frumoase
Acum aproape 2 saptamani am iesit iar cu fetele, in formula deja cosacrata de foste si actuale fete Look!. Pe Lipscani, la Les Bourgeois s-a intamplat intamplarea. Am ras, am povestit, vorba ceea (urata) ne-am "porcit" si iar am ras si iar am povestit si eu am primit cel mai frumos compliment din lume. A venit de la Carmencita, cea care m-a obligat* (fara sa stie) sa fiu haioasa, amuzanta, simpatica si in niciun caz perfecta (perfectiunea este plictisitoare). Carmecita mi-a spus ca ii plac paginile mele de deco si ca uneori a avut impresia ca acele compozitii sunt poze cumparate. Ce poate fi mai frumos? Ce, ce, ce? (Iubesc paginile de deco! Le ador!)

Dupa cafele, beri, limonade si alte cele ne-am luat jumatatile si ne-am mutat la Cafeneaua Actorilor pentru muzica si... de ce nu, dans. Da, da, am cantat de-am ragusit desi voce n-avea nimeni din grup. Erau atatia altii in cafenea cu voci de aur, nu stiu ce ne mai trebuiau si noua. Am sters depresiile si deprimarile cu muzici romanesti (Dan Spataru, of course) si iar am ras si-am zambit si-am plecat acasa ca era miercuri si joia inca e zi de munca (nu stiu de ce! joi e un cuvant scurt, insa ziua de munca tot 8 ore are. fuck!)

* Sa explic, deci, cum m-a obligat sa fiu eu in toate acele feluri :). Acum 1 an si jumatate, cand am inceput s alucrez la LOOK!, am auzit prima data de Carmencita care facea cele mai bune glume, care era desteapta, creativa, simpatica si aproape perfecta. Eu am preluat biroul si paginile Carmencitei si regretele intregii echipe asupra plecarii ei. Grea treaba, dar am izbandit! Nu am devenit "the new Carmencita", dar sunt Ramona si fac parte din echipa and it feels great! Siii, da, Carmencita e cum am spus mai spus si mi-ar fi placut sa-mi fie colega, sa rad si eu la glumele ei si sa facem deco impreuna. Cine stie, incurcate sunt caile Domnului!

miercuri, 24 martie 2010

Pentru tine...

Acum un an Mireille ne dadea vestea cea mare - urma sa ne paraseasca pentru niste domni experti in orz, apa si hamei. Am plans, am bocit ne-am perpelit si intr-un final ne-am obisnuit cu ideea.
La urma urmei suntem facuti sa trecem peste toate. Am invatat sa uit lucrurile rele, sa iau tot ce e mai bun din fiecare experienta si sa fiu fericita! Mi-a spus asta o profa de engleza din liceu "take the best from the worst and try to be happy". M-a marcat. Credeam ca vorbeste din carti. Probabil asa este- nu am avut curiozitatea de a googali citatul sa vad cui apartine. Conteaza doar ca e "for real" si ca eu mi-am demonstrat ca e for real.

Imi dau seama pe masura ce scriu ca de data asta nu prea scriu pentru mine, sau nu in primul rand pentru mine. Scriu pentru cineva (nu spui cine- persoana insemnata). Nici nu stiu de ce scriu pentru acea persoana. Probabil nu o intereseaza, poate nu o sa citeasca. Desi in sinea mea sper sa ii placa...

De ce scriu pentru tine? Pentru ca imi place de tine. Pentru ca poate pe alocuri imi amintesti cumva de mine. Pentru ca vreau. Pentru ca te suport in fiecare zi si asta imi da dreptul sa fac asta. Pentru ca nu ai voie sa plangi decat de trei ori pe an si anul asta e abia la inceput. Pentru ca te stiu de-un an, aproape un an si vreau sa sarbatoresc asta!

duminică, 21 martie 2010

Ce bine e...

Imi place uneori sa stau singura pe canapea si sa ma gandesc la toate minunile din lume. Daca mai e si proaspat curata casa e si mai bine. E spatiul parca mult mai mare si gandurile mele au loc sa se desfasoare, sa zboare libere!
Asta e o astfel de zi. Mi se pare ca am avut parca un weekend mai lung decat celelalte. Poate ca am dormit mai putin, poate pentru ca m-am bucurat in sfarsit de soare, poate pentru ca stiu ca inca nu s-a incheiat ziua de azi. Ciudat! Nu ma gandesc la maine ca la o zi de luni de job, ci ca la o zi de luni de scris cu placere pentru reviste. Sper sa nu-mi strice nimeni feng shuiul ca n-o sa se termine bine.
Cred ca de fapt toata amorteala mea se datora frigului. Cred ca functionez asa pe "low battery" in sezonul rece si cum asta a fost atat de luuung cred ca eram aproape de ultimul "beep". Ma bucur ca a iesit soarele la timp si m-a salvat.
Doamne, ce bine e sa fie primavara, sa port ochelari de soare si haine subtiri, sa zburd pe trotuare.
Ce bine e sa nu fie frig, sa nu fac slalom printre troiene, sa nu ma imbrac cu 3 bluze si maiou pe dedesubt.
Ce bine, ce bine, ce bine!

vineri, 5 martie 2010

Afara ninge linistit...si eu visez la mare


Admiram astazi peisajul superb de iarna, in timp ce pe birou tronau tantos frezii, gerbera si zambile si ma gandeam cum e viata asta de contrastanta uneori. Ca omul. Pe chip i se zareste zambetul larg, si-n suflet uneori e furtuna. La mine n-a fost azi nici zambet, dar nici furtuna. A fost o alergatura intre ganduri negre de genul "luna asta n-am s atermin la timp de scris" si " vreau in vacanta".

Nu e ce-i drept momentul pentru o vacanta. Mi-as petrece-o probabil in casa, dormind, caci vremea asta nu ma imbie la nimic altceva. Mi-e dor de zilele de vara din copilaria mea. Uitam sa mai plec de pe plaja, iar noaptea ma visam tot pe malul marii. Mi se parea ca sunt intr-un fel de Hawaii, desi nu aveam palmieri, nici vreun sezlong din bambus ori rafie. Stateam pe prosop, pe nisip, in apa... Ma prajeam la soare atat de tare incat eram tot timpul bronzata. Nici acum nu mi s-au dus peste iarna urmele de la costumul de baie, d-apai atunci. Eram ca iesita din solar si toamna si iarna si primavara.

Dar hai, parca nu mai e asa mult pana la vara. Acus terminam numarul de aprilie al revistei mult iubite si ne apucam repejor de mai. Poate v-am mai spus, dar repet. E tare cool job-ul asta. La noi vine vara mai repede.

V-am confuzat destul!

marți, 2 martie 2010

Poveste de martisor


Mi-am amintit de o intamplare haioasa care a avut loc acum vreo 13 ani si care are mare legatura cu perioada asta, 1-8 martie. Acum 13 ani, eram clasa a 4a si nu eram chiar cea mai uratica fata din clasa, asadar primeam multe martisoare. Nu ma laud, dar eu asa imi amintesc si am memorie buna.
In 1997, martisorul a fost ceva mai deosebit pentru mine. Unul dintre colegi, Bogdan s-a gandit ca cel mai potrivit ar fi sa-mi daruiasca un trandafir rosu decat o brosa colorata. Zis si facut. S-a postat in fata mea cu trandafirul cel rosu, iar eu... eu l-am refuzat. Cum sa primesc o floare de la un coleg de clasa? Asta insemna ca trebuia sa-mi placa de el. Si mie nu-mi placea. Nu in sensul acela. Cred ca il cam invidiam pentru ca era tare destept. Desena cam urat ce-i drept, dar eu cantam si mai urat, asa ca pana la urma cred ca eram chit, dar la vremea respectiva mi-era cam teama ca Bogdan sa nu fie catalogat drept al mai destept din clasa a 4a B.
Sa revin la povestire.
Daca eu nu am vrut sa accept darul, Bogdan s-a gandit sa ma urmareasca pe drumul spre casa, cu gandul sa ma convinga sa accept floarea aia. Juma de clasa era dupa noi. Mi-i amintesc perfect pe ceilalti colegi care se amuzau copios. Degeaba am incercat eu sa o iau pe ocolite, pe stradute si pe mai stiu eu unde ca Bogdan nu se lasa.
Intr-un final a cedat. Mi-a pierdut urma. Sau asa credeam eu. Am ajuns acasa, fericita ca am scapat de pupat si de floare. Am uitat sa mentionez ca in mintea mea eram obligata sa-l pup daca-mi oferea floarea, si daca-l pupam devenea automat prietenul meu si eu care nu voiam.... Doamne, complicate vremuri.
I-am povestit mamei acasa, despre colegii care mi-au oferit martisoare insa nu am pomenit nimic de Bogdan. Nici nu a mai fost nevoie ca in secunda doi am auzit.
"-Buna ziua! Ramona este acasa?"
Deschisese bunica, venita in vizita de martisor. La usa, bineinteles, Bogdan cu trandafirul cel rosu. Am iesit rusinata, mama l-a invitat in casa si eu am acceptat rusinata floarea. Bunica ma indemna:
"-Hai, mamaie, pupa-l, ca asa e frumos!"
Nu mai tin minte daca l-am pupat (Te-am pupat sau nu?) dar stiu ca am pastrat floarea aia ani de zile. Era un trandafir din PLASTIC, din acela artificial. Cred ca daca fac un mic efort inca mai gasesc floarea aia printr-un sertar.
Bogdan s-a mutat in alt oras, asadar nu a fost colegul meu decat pana in clasa a4a. Apoi nu mi-a mai daruit nimeni un trandafir rosu artificial. L-am regasit acum cateva luni, pe Facebook. Este la fel de simpatic ca acum 13 ani, doar ca e ceva mai inalt si cred ca deseneaza mai frumos. Eu cant la fel de prost.

Din nou....


M-a intrebat ieri cineva de ce nu am mai scris pe blog. Chiar... de ce nu am mai scris? Pentru ca s-a suparat Cineva din cauza unui post, asta a fost explicatia mea. Daca ma gandesc mai bine insa cred ca nu am mai scris pentru ca am vrut sa demonstrez acelui Cineva ca il respect. Nu a inteles asta! Pacat! Aveam sentimente puternice pentru ea. Inca am, dar nu le mai arat.

Punct. Si de la capat.

Mi-e aproape imposibil sa cred ca e deja martie. Imi amintesc asta ghioceii, zambilele si lalelele galbene care ma inconjoara. Ieri a fost o zi plina. Plina de martisoare, flori, zambete, surprize, prietenie, dragoste. Mi-ar placea ca fiecare zi sa fie astfel. Din pacate ma las uneori condusa de deadline-uri, articole, preturi si alte cele de la locul de munca. Le iau uneori acasa, cu gandul. As vrea sa ma pot detasa in totalitate, dar nu pot. Traiesc prin tot ceea ce fac. Iubesc tot ceea ce fac. Noroc cu el, care ma tempereaza, ma domoleste. Stie sa ma mangaie si sa ma sarute si sa-mi aminteasca de faptul ca uneori suntem doar noi.
Ce bine e sa scriu din nou, aici, pentru mine! Rasuflu usurata. Zambesc. Urmeaza o zi frumoasa!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Gargarita cu surprize


De 3 zile nu am iesit din casa, pentru ca asa e frumos in ultima saptamana de concediu- sa stai in pat non stop si sa te uiti la stiri. Glumesc. Luni dimineata m-am trezit cu un "U" de durere in jurul capului- urechile, gatul, ganglionii isi faceau de cap cum stiau mai bine iar eu nu mai puteam de durere...
Am inceput sa lupt cu antibiotice, ceaiuri fierbinti, coldrexuri, dropsuri si alte asemenea minuni si se pare ca treaba asta functioneaza. Azi ma simt deja mult mai bine si ma gandesc serios sa fac o excursie pana la magazinul de la parter.
Dar pana la magazin sa povestesc cum sta treaba cu gargarita asta simpatica din poza....
Pentru ca sunt un angajat model, imi verific mailul zilnic, desi sunt in concediu (asta e in loc de...vreau si eu o marire de salariu). Bineinteles ca iubesc sa stau cu laptopul in brate si sa citesc mailurile. Asta faceam si acum 15 minute cand de nu stiu unde a aparut o minune de gargarita care s-a tot plimbat cand pe mana mea, cand pe taste, cand pe sub taste....Era mica, mica... cam cat un G de pe tasta corespunzatoare....Si pentru ca mica si gingasa creatura s-a tot plimbat pe aici in zi de mare sarbatoare, cum este astazi, m-am gandit ca o vrea ea sa-mi zica ceva, mai ales ca stiam eu cate ceva despre buburuze (cum ca ar fi aducatoare de noroc).
Si m-am pus pe cautat simboluri, si iata ce am gasit aici :

Symbolic meaning of the Ladybug:

Perhaps best known as an emblem of luck. When a Ladybug lands on you, it is said your wish will come true.

Asian traditions hold to the belief that if caught and then released, the Ladybug will faithfully fly to your true love and whisper your name in his/her ear. Upon hearing the Ladybug’s message your true love will hurry his/her way to your side.

In Ireland, the Ladybug is said to be a symbol of protection.

Ancient farmers of the land have considered the Ladybug a good omen as she controls aphid populations.

As a love symbol, this insect totem has been the subject of many wive’s tales in which the number of spots on a Ladybug’s back is said to indicate the number of months to pass before the wish for love comes true.

Si am mai gasit cate ceva si aici :

Gargarita este asociata , in culturile de pe intregul cuprins al lumii , cu norocul si sansa.

Pentru taranii din Franta si Anglia , ea era un semn al vremii bune.
In Suedia si in alte regiuni europene , intalnirea unei gargarite reprezenta noroc in aflarea iubirii adevarate.
In unele culturi asiatice , se crede ca gargarita intelege limba oamenilor si este binecuvantata de catre Dumnezeu.

In Europa medievala , intr-o perioada in care o invazie de insecte afecta culturile agricole , taranii au cerut ajutorul Fecioarei Maria.Legenda spune ca , in scurt timp , au aparut gargaritele , care au devorat toate insectele daunatoare si au salvat , in acest fel , recoltele.Drept urmare , taranii au inceput sa numeasca gargaritele “ Gandaceii Doamnei Noastre” , si apoi , “Gandaceii Doamnei” (Lady Beetles).(De aici , se spune , provine numele actual al gargaritei in limba engleza , “Ladybug”= “gandacul doamnei”).In aceasta superstitie , aripile rosii ale gargaritei reprezinta mantia fecioarei Maria , iar punctele negre semnifica bucuriile si necazurile mamei lui Isus.

Iata alte cateva cateva superstitii populare despre gargarita :

-O gargarita care se aseza pe o persoana ii aduce acesteia noroc. -
Yupeee. Gărgă, iti foarte, foarte multumesc! You are the best!

- Cand o gargarita “aterizeaza” pe un bolnav , ea are darul de a-i alunga acestuia boala
. - Cu alte cuvinte gata cu boala. Pot sa fac linistita excursia la magazin.

- Daca o gargarita coboara pe mana unei femei recent maritate , numarul de puncte negre de spatele insectei va reprezenta numarul de copii pe care ii va avea femeia.
- Bine ca nu sunt recent maritata ca buburuza mea avea enorm de multe pete negre. Nici nu am reusit sa le numar pe toate.

- Gasirea unei gargarite este un semn de noroc ( cu cat mai rosie gargarita , cu atat mai mare norocul). -
Buburuza mea cred ca era cam portocalie. Nu am vazut foarte bine ca port ochelari si e intuneric in camera. Sau poate ca era rosie....

- O gargarita asezata pe hainele tale , prevesteste ca iti vei schimba in curand garderoba. -
Off, nu stiu de ce mi-am ridicat manecile. Aveam sansa sa fac schimbari drastice in garderoba. poate schimbam sifonierul cu totul.

- Numarul de puncte negre de pe aripile unei gargarite semnifica numarul de luni fericite pe care le mai ai de trait. -
asta cred ca e tradusa prost :)

- In folclorul din SUA , daca prinzi o gargarita care iti zboara prin casa , trebuie sa ii numeri punctele negre , afland , in acest fel , cati dolari vei gasi in curand.
- Multi dolari voi gasi, ca avea nenumarate puncte, cum am mai zis.

- Daca o gargarita ti se aseaza pe mana si , apoi , isi reia zborul , inseamna ca ve fi vreme buna in urmatoarea duminica. -
Bine ar fi sa fie vreme buna duminica, pentru ca am de gand sa petrec in ultima mea zi de concediu.

- Omorarea unei gargarite aduce necazuri si ghinioane.

- Pentru a afla din ce directie va apare iubituil viselor lor , fetele prindeau o gargarita si apoi , o eliberau cantand : “Gargarita , gargarea / Zboara la iubirea mea”.


Gargarita este unul din insemnele americane pentru Delaware, Massachusetts, New Hampshire, Tennessee si Ohio.

Acum Gărgă a mea a plecat. Cred ca s-a dus sa mai faca bine pe cineva!

Bye, bye, Gărgă Girl!