Pentru tine...

Acum un an Mireille ne dadea vestea cea mare - urma sa ne paraseasca pentru niste domni experti in orz, apa si hamei. Am plans, am bocit ne-am perpelit si intr-un final ne-am obisnuit cu ideea.

La urma urmei suntem facuti sa trecem peste toate. Am invatat sa uit lucrurile rele, sa iau tot ce e mai bun din fiecare experienta si sa fiu fericita! Mi-a spus asta o profa de engleza din liceu "take the best from the worst and try to be happy". M-a marcat. Credeam ca vorbeste din carti. Probabil asa este- nu am avut curiozitatea de a googali citatul sa vad cui apartine. Conteaza doar ca e "for real" si ca eu mi-am demonstrat ca e for real.

Imi dau seama pe masura ce scriu ca de data asta nu prea scriu pentru mine, sau nu in primul rand pentru mine. Scriu pentru cineva (nu spui cine- persoana insemnata). Nici nu stiu de ce scriu pentru acea persoana. Probabil nu o intereseaza, poate nu o sa citeasca. Desi in sinea mea sper sa ii placa...

De ce scriu pentru tine? Pentru ca imi place de tine. Pentru ca poate pe alocuri imi amintesti cumva de mine. Pentru ca vreau. Pentru ca te suport in fiecare zi si asta imi da dreptul sa fac asta. Pentru ca nu ai voie sa plangi decat de trei ori pe an si anul asta e abia la inceput. Pentru ca te stiu de-un an, aproape un an si vreau sa sarbatoresc asta!

Ce bine e...

Imi place uneori sa stau singura pe canapea si sa ma gandesc la toate minunile din lume. Daca mai e si proaspat curata casa e si mai bine. E spatiul parca mult mai mare si gandurile mele au loc sa se desfasoare, sa zboare libere!

Asta e o astfel de zi. Mi se pare ca am avut parca un weekend mai lung decat celelalte. Poate ca am dormit mai putin, poate pentru ca m-am bucurat in sfarsit de soare, poate pentru ca stiu ca inca nu s-a incheiat ziua de azi. Ciudat! Nu ma gandesc la maine ca la o zi de luni de job, ci ca la o zi de luni de scris cu placere pentru reviste. Sper sa nu-mi strice nimeni feng shuiul ca n-o sa se termine bine.

Cred ca de fapt toata amorteala mea se datora frigului. Cred ca functionez asa pe "low battery" in sezonul rece si cum asta a fost atat de luuung cred ca eram aproape de ultimul "beep". Ma bucur ca a iesit soarele la timp si m-a salvat.

Doamne, ce bine e sa fie primavara, sa port ochelari de soare si haine subtiri, sa zburd pe trotuare.

Ce bine e sa nu fie frig, sa nu fac slalom printre troiene, sa nu ma imbrac cu 3 bluze si maiou pe dedesubt.

Ce bine, ce bine, ce bine!

Afara ninge linistit...si eu visez la mare

Admiram astazi peisajul superb de iarna, in timp ce pe birou tronau tantos frezii, gerbera si zambile si ma gandeam cum e viata asta de contrastanta uneori. Ca omul. Pe chip i se zareste zambetul larg, si-n suflet uneori e furtuna. La mine n-a fost azi nici zambet, dar nici furtuna. A fost o alergatura intre ganduri negre de genul "luna asta n-am s atermin la timp de scris" si " vreau in vacanta".

Nu e ce-i drept momentul pentru o vacanta. Mi-as petrece-o probabil in casa, dormind, caci vremea asta nu ma imbie la nimic altceva. Mi-e dor de zilele de vara din copilaria mea. Uitam sa mai plec de pe plaja, iar noaptea ma visam tot pe malul marii. Mi se parea ca sunt intr-un fel de Hawaii, desi nu aveam palmieri, nici vreun sezlong din bambus ori rafie. Stateam pe prosop, pe nisip, in apa... Ma prajeam la soare atat de tare incat eram tot timpul bronzata. Nici acum nu mi s-au dus peste iarna urmele de la costumul de baie, d-apai atunci. Eram ca iesita din solar si toamna si iarna si primavara.

Dar hai, parca nu mai e asa mult pana la vara. Acus terminam numarul de aprilie al revistei mult iubite si ne apucam repejor de mai. Poate v-am mai spus, dar repet. E tare cool job-ul asta. La noi vine vara mai repede.

V-am confuzat destul!

Poveste de martisor

Mi-am amintit de o intamplare haioasa care a avut loc acum vreo 13 ani si care are mare legatura cu perioada asta, 1-8 martie. Acum 13 ani, eram clasa a 4a si nu eram chiar cea mai uratica fata din clasa, asadar primeam multe martisoare. Nu ma laud, dar eu asa imi amintesc si am memorie buna.

In 1997, martisorul a fost ceva mai deosebit pentru mine. Unul dintre colegi, Bogdan s-a gandit ca cel mai potrivit ar fi sa-mi daruiasca un trandafir rosu decat o brosa colorata. Zis si facut. S-a postat in fata mea cu trandafirul cel rosu, iar eu... eu l-am refuzat. Cum sa primesc o floare de la un coleg de clasa? Asta insemna ca trebuia sa-mi placa de el. Si mie nu-mi placea. Nu in sensul acela. Cred ca il cam invidiam pentru ca era tare destept. Desena cam urat ce-i drept, dar eu cantam si mai urat, asa ca pana la urma cred ca eram chit, dar la vremea respectiva mi-era cam teama ca Bogdan sa nu fie catalogat drept al mai destept din clasa a 4a B.

Sa revin la povestire.

Daca eu nu am vrut sa accept darul, Bogdan s-a gandit sa ma urmareasca pe drumul spre casa, cu gandul sa ma convinga sa accept floarea aia. Juma de clasa era dupa noi. Mi-i amintesc perfect pe ceilalti colegi care se amuzau copios. Degeaba am incercat eu sa o iau pe ocolite, pe stradute si pe mai stiu eu unde ca Bogdan nu se lasa.

Intr-un final a cedat. Mi-a pierdut urma. Sau asa credeam eu. Am ajuns acasa, fericita ca am scapat de pupat si de floare. Am uitat sa mentionez ca in mintea mea eram obligata sa-l pup daca-mi oferea floarea, si daca-l pupam devenea automat prietenul meu si eu care nu voiam.... Doamne, complicate vremuri.

I-am povestit mamei acasa, despre colegii care mi-au oferit martisoare insa nu am pomenit nimic de Bogdan. Nici nu a mai fost nevoie ca in secunda doi am auzit.

"-Buna ziua! Ramona este acasa?"

Deschisese bunica, venita in vizita de martisor. La usa, bineinteles, Bogdan cu trandafirul cel rosu. Am iesit rusinata, mama l-a invitat in casa si eu am acceptat rusinata floarea. Bunica ma indemna:

"-Hai, mamaie, pupa-l, ca asa e frumos!"

Nu mai tin minte daca l-am pupat (Te-am pupat sau nu?) dar stiu ca am pastrat floarea aia ani de zile. Era un trandafir din PLASTIC, din acela artificial. Cred ca daca fac un mic efort inca mai gasesc floarea aia printr-un sertar.

Bogdan s-a mutat in alt oras, asadar nu a fost colegul meu decat pana in clasa a4a. Apoi nu mi-a mai daruit nimeni un trandafir rosu artificial. L-am regasit acum cateva luni, pe Facebook. Este la fel de simpatic ca acum 13 ani, doar ca e ceva mai inalt si cred ca deseneaza mai frumos. Eu cant la fel de prost.

Din nou....

M-a intrebat ieri cineva de ce nu am mai scris pe blog. Chiar... de ce nu am mai scris? Pentru ca s-a suparat Cineva din cauza unui post, asta a fost explicatia mea. Daca ma gandesc mai bine insa cred ca nu am mai scris pentru ca am vrut sa demonstrez acelui Cineva ca il respect. Nu a inteles asta! Pacat! Aveam sentimente puternice pentru ea. Inca am, dar nu le mai arat.

Punct. Si de la capat.

Mi-e aproape imposibil sa cred ca e deja martie. Imi amintesc asta ghioceii, zambilele si lalelele galbene care ma inconjoara. Ieri a fost o zi plina. Plina de martisoare, flori, zambete, surprize, prietenie, dragoste. Mi-ar placea ca fiecare zi sa fie astfel. Din pacate ma las uneori condusa de deadline-uri, articole, preturi si alte cele de la locul de munca. Le iau uneori acasa, cu gandul. As vrea sa ma pot detasa in totalitate, dar nu pot. Traiesc prin tot ceea ce fac. Iubesc tot ceea ce fac. Noroc cu el, care ma tempereaza, ma domoleste. Stie sa ma mangaie si sa ma sarute si sa-mi aminteasca de faptul ca uneori suntem doar noi.

Ce bine e sa scriu din nou, aici, pentru mine! Rasuflu usurata. Zambesc. Urmeaza o zi frumoasa!

Gargarita cu surprize

De 3 zile nu am iesit din casa, pentru ca asa e frumos in ultima saptamana de concediu- sa stai in pat non stop si sa te uiti la stiri. Glumesc. Luni dimineata m-am trezit cu un "U" de durere in jurul capului- urechile, gatul, ganglionii isi faceau de cap cum stiau mai bine iar eu nu mai puteam de durere...

Am inceput sa lupt cu antibiotice, ceaiuri fierbinti, coldrexuri, dropsuri si alte asemenea minuni si se pare ca treaba asta functioneaza. Azi ma simt deja mult mai bine si ma gandesc serios sa fac o excursie pana la magazinul de la parter.

Dar pana la magazin sa povestesc cum sta treaba cu gargarita asta simpatica din poza....

Pentru ca sunt un angajat model, imi verific mailul zilnic, desi sunt in concediu (asta e in loc de...vreau si eu o marire de salariu). Bineinteles ca iubesc sa stau cu laptopul in brate si sa citesc mailurile. Asta faceam si acum 15 minute cand de nu stiu unde a aparut o minune de gargarita care s-a tot plimbat cand pe mana mea, cand pe taste, cand pe sub taste....Era mica, mica... cam cat un G de pe tasta corespunzatoare....Si pentru ca mica si gingasa creatura s-a tot plimbat pe aici in zi de mare sarbatoare, cum este astazi, m-am gandit ca o vrea ea sa-mi zica ceva, mai ales ca stiam eu cate ceva despre buburuze (cum ca ar fi aducatoare de noroc).

Si m-am pus pe cautat simboluri, si iata ce am gasit aici :

Symbolic meaning of the Ladybug:

Perhaps best known as an emblem of luck. When a Ladybug lands on you, it is said your wish will come true.

Asian traditions hold to the belief that if caught and then released, the Ladybug will faithfully fly to your true love and whisper your name in his/her ear. Upon hearing the Ladybug’s message your true love will hurry his/her way to your side.

In Ireland, the Ladybug is said to be a symbol of protection.

Ancient farmers of the land have considered the Ladybug a good omen as she controls aphid populations.

As a love symbol, this insect totem has been the subject of many wive’s tales in which the number of spots on a Ladybug’s back is said to indicate the number of months to pass before the wish for love comes true.

Si am mai gasit cate ceva si aici :

Gargarita este asociata , in culturile de pe intregul cuprins al lumii , cu norocul si sansa.

Pentru taranii din Franta si Anglia , ea era un semn al vremii bune.
In Suedia si in alte regiuni europene , intalnirea unei gargarite reprezenta noroc in aflarea iubirii adevarate.
In unele culturi asiatice , se crede ca gargarita intelege limba oamenilor si este binecuvantata de catre Dumnezeu.

In Europa medievala , intr-o perioada in care o invazie de insecte afecta culturile agricole , taranii au cerut ajutorul Fecioarei Maria.Legenda spune ca , in scurt timp , au aparut gargaritele , care au devorat toate insectele daunatoare si au salvat , in acest fel , recoltele.Drept urmare , taranii au inceput sa numeasca gargaritele “ Gandaceii Doamnei Noastre” , si apoi , “Gandaceii Doamnei” (Lady Beetles).(De aici , se spune , provine numele actual al gargaritei in limba engleza , “Ladybug”= “gandacul doamnei”).In aceasta superstitie , aripile rosii ale gargaritei reprezinta mantia fecioarei Maria , iar punctele negre semnifica bucuriile si necazurile mamei lui Isus.

Iata alte cateva cateva superstitii populare despre gargarita :

-O gargarita care se aseza pe o persoana ii aduce acesteia noroc. - Yupeee. Gărgă, iti foarte, foarte multumesc! You are the best!

- Cand o gargarita “aterizeaza” pe un bolnav , ea are darul de a-i alunga acestuia boala. - Cu alte cuvinte gata cu boala. Pot sa fac linistita excursia la magazin.

- Daca o gargarita coboara pe mana unei femei recent maritate , numarul de puncte negre de spatele insectei va reprezenta numarul de copii pe care ii va avea femeia. - Bine ca nu sunt recent maritata ca buburuza mea avea enorm de multe pete negre. Nici nu am reusit sa le numar pe toate.

- Gasirea unei gargarite este un semn de noroc ( cu cat mai rosie gargarita , cu atat mai mare norocul). - Buburuza mea cred ca era cam portocalie. Nu am vazut foarte bine ca port ochelari si e intuneric in camera. Sau poate ca era rosie....

- O gargarita asezata pe hainele tale , prevesteste ca iti vei schimba in curand garderoba. - Off, nu stiu de ce mi-am ridicat manecile. Aveam sansa sa fac schimbari drastice in garderoba. poate schimbam sifonierul cu totul.

- Numarul de puncte negre de pe aripile unei gargarite semnifica numarul de luni fericite pe care le mai ai de trait. - asta cred ca e tradusa prost :)

- In folclorul din SUA , daca prinzi o gargarita care iti zboara prin casa , trebuie sa ii numeri punctele negre , afland , in acest fel , cati dolari vei gasi in curand.- Multi dolari voi gasi, ca avea nenumarate puncte, cum am mai zis.

- Daca o gargarita ti se aseaza pe mana si , apoi , isi reia zborul , inseamna ca ve fi vreme buna in urmatoarea duminica. - Bine ar fi sa fie vreme buna duminica, pentru ca am de gand sa petrec in ultima mea zi de concediu.

- Omorarea unei gargarite aduce necazuri si ghinioane.

- Pentru a afla din ce directie va apare iubituil viselor lor , fetele prindeau o gargarita si apoi , o eliberau cantand : “Gargarita , gargarea / Zboara la iubirea mea”.


Gargarita este unul din insemnele americane pentru Delaware, Massachusetts, New Hampshire, Tennessee si Ohio.

Acum Gărgă a mea a plecat. Cred ca s-a dus sa mai faca bine pe cineva!

Bye, bye, Gărgă Girl!

Un an de poveste lung cat doi...

O citesc din cand in cand pe Ionouka pentru ca e simpatica si haioasa si pentru ca am vazut-o odata demult in carne si oase si mi-au placut cizmele ei. De ce scriu despre fata cu sute de cercei ? Pentru ca ea a fost cea care m-a "scuturat" bine-bine, fara sa stie, printr-un post despre anul de legenda 2009. Nu stiu daca eu am un asa numit an de legenda dar stiu ca am un an minunat inca din 2008!

Atunci, de Revelion, l-am cunoscut pe Petru, cu care am tot discutat si rasdiscutat despre cat e de tare Bucurestiul si cate evenimente au loc aici, si cat de misto e job-ul pe care il are el si despre cum vine licenta peste mine.

Povesteam despre vrute si nevrute si ma hraneam atunci cu toate conversatiile despre Bucuresti, reviste, zambete, planuri si fericiri. Eram hotarata sa ma mut si eu aici, sa fac un masterat, sa-mi gasesc un super job, sa ma plang de chiria mult prea mare, sa traiesc atat de altfel.

Petru, iti multumesc pentru tot! Inca mai am felicitarea de la tine in care imi spuneai sa ma grabesc cu venirea in Bucuresti.

Si intr-o saptamana am fost aici. Am dat examen de admitere la masterat, am dat interviu/ri pentru diverse joburi, am cautat cazare si iata-ma!

Astept sa inchei socotelile cu scoala, astept cu nerabdare sa ma apuc de numarul de martie al revistei, ma bucur de cel mai minunat apartament din lume si de cel mai cel iubit din Univers.

N-a fost sa fie sa fiu colega cu Petru, asa cum poate mi-am imaginat candva, dar... am preluat cumva o parte dintre sarcinile lui. Un an de zile, am asteptat acasa, sa soseasca prin curier o revista de mall din Bucuresti. Nimeni nu ma credea sanatoasa, dar mie mi se parea cea mai interesanta revista din lume, pentru ca nu se gasea la taraba si pentru ca ii cunosteam si eu pe unii dintre oamenii care scriau acolo. Si mi se parea cel mai frumos lucru sa spun"uite, asta e scris de Petru". Ciudat sau nu... dupa un an Petru a inceput sa astepte revista...de la mine si sa-i spun "uite, asta am scris eu". Poate sunt incoerenta, dar nu vreau sa dau milioane de detalii. Poate paragraful asta e cam "exclusivist". Petru...ce-ar fi ca anul asta revista sa se intoarca la tine?:)

Revelionul din 2009 mi-a adus un alt an minunat. O relatie care a devenit profunda si forever (sper), o noua provocare la job, o vacanta perfecta, o aparitie pe coperta unei reviste glossy, noi pasiuni, liniste, milioane de zambete, cel mai frumos brad din lume, si un nou Revelion.

Nu stiu ce mi se pregateste in 2010, in afara de o canapea care trebuie sa soseasca in ianuarie si niste planuri de vacanta pentru august, dar simt ca anul de poveste va continua.

Mi-ar placea sa scriu mai mult si mult mai coerent, pe intelesul tuturor, dar gandurile imi zboara atat de repede incat nu reusesc intotdeauna sa astern pe blog tot ce mi-as dori. Sper ca in 2010 sa scriu mai des...macar pentru mine!

P.S. Ioana iti doresc ca anul tau de legenda sa dureze....pana la adanci batraneti si milioane de cercei!